„Cei doi copii ai lui nea Ion, poreclit „Ciudatul”, pleacă din sat la Chișinău. Acolo sunt prinși în iureșul vieții urbane și locuiesc în blocuri noi, dar mohorâte. Viața lor prinde culoare însă din clipa în care nea Ion își scoate ferestrele din pereții casei de la țară și le montează în apartamentele odraslelor. La început, copiii rămân nedumeriți, dar încet – încet încep să înțeleagă niște lucruri pe care le neglijaseră. Înlocuirea geamurilor termopan semnifică refacerea legăturii dintre om și natură, dintre generații.



Anunț cu privire la linia telverde instituită la nivelul Inspectoratului Școlar al Municipiului București
Raport cu locurile rămase libere după prima etapă
• OME nr. 4018/15.03.2024 privind aprobarea Metodologiei-cadru de înscriere a copiilor în unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar şi/sau antepreşcolar și în servicii de educație timpurie complementare și a Calendarului înscrierii copiilor antepreșcolari şi preşcolari în anul şcolar 2024 2025 în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/ sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare.
Sunt reînscriși copiii care au frecventat unitatea de învățământ în anul şcolar curent și care urmează să o frecventeze şi în anul şcolar următor, ca urmare a exprimării acestei opțiuni de către părinţii/ reprezentanţii legali ai acestora, printr-o cerere scrisă.









