Școala Gimnazială „Eugen Barbu” invită toți elevii dar și părinții acestora, la festivitatea de deschidere a noului an școlar.
Festivitatea de deschidere a noului an școlar, 2019-2020 va avea loc luni, în data de 09.09.2019 (09 septembrie), începând cu ora 9:00.
După o vacanţă frumoasă şi plăcută, ne aflăm astăzi la începutul unui nou an şcolar, cu o semnificaţie deosebită pentru cei care îi trec pragul cuprinşi de dorinţa cunoaşterii şi a acumulării de cât mai multe cunoştinţe folositoare pentru viaţa de zi cu zi.
Continuă să citești



Școala Gimnazială „Eugen Barbu”, în colaborare cu Asociația Club Sportiv Rozmarin, vă invită la Campionatul Național Școlar de Șah, pe clase, care se va organiza la sediul unității din sector 1, strada Pavlov nr. 2-4, în data de 29.05.2019 orele 09:00 – 16:00.
Precizări privind înscrierea în învățământul primar – an școlar 2019-2020. Ministerul Educației schimbă procedura de înscriere la clasa pregătitoare și acceptă copiii care împlinesc 6 ani după 31 decembrie 2019 și în cazul cărora psihologii au dat aviz că sunt pregătiți să parcurgă școala, au declarat surse din apropierea instituției. Inspectoratul Școlar București a confirmat și a anunțat că părinții trebuie să depună o nouă cerere de înscriere.
Procedura operațională privind repartizarea copiilor pe locurile disponibile, în a doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare, an școlar 2018-2019 
Deschidere an școlar 2018-2019. Festivitatea de deschidere a noului an școlar 2018-2019 va avea loc LUNI, 10.09.2018 la ora 09.00. Vă așteptăm!









